marți, octombrie 14, 2008

Ia să nu mai refulăm mânia.

Azi dedic acest post... mie. Dau dovadă de un egoism sadic și nesimțit și nu voi mai posta ceva interesant pentru ochii voștri, ci voi posta ca să mă descarc eu de nervi. Abordez același lait-motiv al vieții noastre de zi cu zi, nedreptatea în ceea ce privește reciprocitatea.

M-am întristat în nenumărate rânduri când am constatat că orice dovadă și mișcare pornită din amabilitate sau bun-simț mi-e taxată cu un spate întors, cu replici usturătoare pentru că după ce ajuți pe cineva ești în continuare în aceeași oală cu restul, nu ești cu nimic mai special în ochii acelei persoane. Nu ești privilegiat cu nimic pentru că te-ai gândit puțin la ea și că ai smuls din cea mai valoroasă resursă pe care o ai, timpul tău, pentru a face ceva total necondiționat pentru ea.

Îmi sună telefonul. Un om la care țin și a cărui părere contează pentru mine considerabil, îmi reamintește, în scris, că... nu-mi pasă. Ultimul gest pe care l-am făcut pentru respectivul a fost azi-dimineață când am ținut cont de o nevoie de-a lui și i-am adus ce mi-a cerut. Nu poți mulțumi niciodată pe toată lumea - după mai puțin de 6 ore îmi scoate ochii că nu-mi pasă, pentru că dacă îmi păsa făceam aia sau aia....

Nu îmi stă deloc în fire să gestionez și să notez orice chestie pe care n-o fac pentru mine, pentru că fac toate astea din prietenie și obișnuintă să casc urechile la nevoile altora. Dar dacă astea sunt prețurile, pe o paletă de la nesimțire, critici și reproșuri, la ignoranță si evaporare din peisaj, oficial îmi bag picioarele.

Deci dând cărțile pe față constatăm cu stupoare că prietenia e demodată astăzi și că trebuie să fii o scârbă ca să fii în trend.

4 comentarii:

LeeTbv spunea...

of of alice , si cand te gandesti ca unii copii din Somalia n-au ce manca ... mai par atat de grave alte probleme ? :) sincer femeie , sincer ...

leul care tace spunea...

Spre deosebire de tine, "all in one", fiecare are problemele lui. Cei din somalia au hrana, cei din siberia au frigul, cei din romania pensia, alice prietenia. Uita'te in jurul tau, ai prieten? Ai un om pe care sa'l poti deranja la orice ora si care sa considere problema ta ca fiind una importanta? Consider ca fiecare om are dreptul de a'si alege problemele. Nu cred ca poti judeca un om in functie de ce considera el o problema.

vix spunea...

mulțumesc andrei. :) adevărat grăiți iarăși. well, da... repet ideea - e demodat să te lași deranjat la orice oră că vrea unu' să-ți facă capu' caledar cu ce-l doare pe el. (scuzați cacofonia. de fapt nu, luați-o ca pe o licență poetică :P :>)

LeeTbv spunea...

cred ca dupa 2 comentarii de la 2 adonisi ca noi ... ai trecut peste problema din post ... stiu ca asa e , stii ca asa e ! ma pupi , evident !